Este foarte important pentru noi să avem grijă de sănătatea orală a întregii familii, de aceea am integrat și serviciile de stomatologie pentru copii. Astfel, ne ocupăm de toate aspectele prevenirii și tratării dinților de lapte și a dinților permanenți tineri, cu accent pe depistarea anomaliilor dento-maxilare și rezolvarea lor.

Nu în ultimul rând, pentru a ne asigura că vizita la stomatolog nu va fi una traumatizantă pentru cei mici, oferim și servicii de consiliere psihologică a copiilor, astfel încât să obținem cooperarea acestora și, în final, cele mai bune rezultate.

Ortodonția este o specializare a medicinei dentare, care se ocupă de corectarea anomaliilor dentomaxilare, cu ajutorul aparatelor ortodontice. Aparatul dentar are rolul de a corecta pozițiile anormale ale dinților, dinții înghesuiți, problemele de mușcătură și problemele de dezvoltare a maxilarelor. Prin urmare, vârsta minimă de la care poate fi pornit un tratament ortodontic, depinde de gravitatea problemelor întâlnite. Specialiștii susțin că primul control ortodontic ar trebui să fie în jurul vârstei de 5 ani deoarece, la această vârstă, oasele maxilare au o dezvoltare importanta și ea trebuie urmărită pentru a se derula corect.

Mai multe informatii AICI

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Start typing and press Enter to search